Noul site EE Test, interactiv și informativ pentru clienți

Internetul este un mediu esențial pentru dezvoltarea unei afaceri durabile, iar un site interactiv și cu informații complete este un prim pas pentru expunerea online de care o companie are nevoie. De aceea, am investit într-un nou concept de site care să se încadreze în tendințele actuale în materie de interfață cu vizitatorul, respectiv clientul potențial.

Pentru realizarea site-ului, am analizat cu atenție interacțiunea cu clienții din ultimii ani și am analizat comportamentul clienților noștri în mediul online. În urma concluziilor pe care le-am tras, am redactat un set de priorități de design și interactivitate pe care le-am transmis către o firmă specializată în design web, iar în urma discuțiilor am ajuns la o formă finală care îmbină funcțiile pe care ni le-am dorit. Ne-am bazat pe impactul vizual, de aceea am introdus o serie de imagini cu produsele pe care le comercializăm și pentru cele pe care le producem. Am vrut ca vizitatorul care ajunge la noi pe site să își dea seama imediat de obiectul nostru de activitate, de aceea am inserat imagini cât mai sugestive.

Eetest.ro este un element important al imaginii companiei noastre în mediul online, dar și o unealtă de comunicare cu potențialii clienți, profesioniști care caută aparate de măsură performante care să îi ajute în eficientizarea lucrărilor pe care le desfășoară.

Ne adresăm unei nișe de profesioniști care cunosc parametrii tehnici ai unui aparat de măsură, de aceea am pus accent pe descrierile tehnice ale produselor noastre, astfel încât clientul potențial să poată evalua obiectiv oferta în funcție de nevoi în vederea unei alegeri obiective.

Deoarece dorim să construim o relație durabilă cu profesioniștii care utilizează produsele noastre, am introdus și un serviciu de newsletter, la care aceștia se pot abona. În newsletter vom transmite informații și noutăți din nișa noastră, precum și ofertele speciale și campaniile de reduceri.